Eu şi sora mea ne certăm precum doi îndrăgostiţi geloşi. Nu putem trăi prea mult în intimitatea conflictului. Ne împăcăm imediat cu lacrimi şi îmbrăţişări. Dacă avem timp, mergem la cumpărături împreună..

De ce să scrii în cuvinte ceea ce nu este alcătuit din cuvinte? (Amos Oz, Rime despre viaţă şi moarte)

G. s-a mutat pe strada Fericirii.

Femeile: ce joc de păsări, ce dulceaţă a lacrimilor. Şi tăcerea lor închide în ea câmpiile.

Declarație de uimire: visez cuvinte. Cel mai bine e să te poziționezi în spatele ei, să-i îndepărtezi părul cu blândețe și să-i depui un sărut pe gât, pe umeri, de-a lungul șirei spinării, să stai să o asculți cum toarce de plăcere.

Îmi trec în revistă existența minusculă. Azi am avut primul examen la master. Am mâncat o salată foarte bună. Am stat pe scaun cu un picior sub mine. Mi-am achiziţionat un pix verde şi un creion miraculos.

Am fost la expoziţia de la Muzeul de Artă, “Nunta la Palat”. Am o sacoşă plină de pliante şi flyere + câteva poze făcute de Crina. L-am întâlnit şi pe Vali – pe bune - e plăcut.

Pace. Nu mie, dar acelei tăceri dintre mine şi lucruri. (Nicolae Ionel, Răsăritul Chipului)

A. este un muzician boem. Locuieşte într-o casă cu încăperi înalte şi spaţioase vizavi de Cafeneaua Zorki, în inima Oraşului. În fiecare cameră are câte un pian. Lângă unul dintre ele ţine şi o pianină elegantă şi veche. Aşa ceva îţi umple sufletul de bucurie veşnică cu amintiri pe care nuimic nu le poate şterge, în afară de senilitatea completă sau moartea. De cum am ajuns, mi-a umplut braţele de cărţi. Le-a dat jos pe toate de pe rafturi, le-a deschis ici şi colo şi mi-a citit câte ceva. Ceilalţi stăteau grămadă în jurul câte unui pian, cântau, sorbeau vin din căni înalte în lumină de veioză. Oameni frumoşi, care vorbesc 2 sau 3 limbi străine, au capul plin de muzică şi de informaţie înduioşătoare, veseli, binedispuşi, calzi, care se cunosc destul de puţin încât să nu-şi permită ironii şi destul de mult încât să lege conversaţii plăcute şi fine, pline de umor... 

Alex & Ioana interpreting Romanian songs

"Ferice de voi care semănaţi pretutindeni de-a lungul apelor." (The Book of Isaiah, 32:20)

Sunt câteva locuri în Oraş care fac inima să bată mai repede: Biserica cu lumină prelinsă prin vitralii şi sunetele orgii, Ploaia pretutindeni. Librăria. Ieri am intrat în Librărie. Am citit câteva pagini din Despre ploaie, Martin Page. Scriitorul a făcut furori la 25 de ani cu o carte cel puţin interesantă: "M-am hotărât să devin prost". Mai am 2 ani până atunci. Trebuie între timp să fac şi eu Ceva înafară de a mă gândi la tine stând întinsă pe spate singură în cameră cu gura deschisă şi telefonul pierdut pe undeva prin pat...Pe lângă ploaie, biserică şi librărie, mai e biblioteca, holurile Facultăţii de Litere, Atelierul cu amintirile lui, Piaţa Muzeului în noaptea de vară, gara unde am citit în câteva rânduri Alexandru Jurcan şi de care acum mi-e dor pentru că a trecut multă vreme de când nu am mai trecut pe acolo, sala nr 7 de la Academia de muzică, o parcare, o trecere de pietoni unde ne-am despărţit într-un rând, o pajişte pe Cetăţuie, o stradă cu 1000 de scări, Strada Fericirii, alte biserici, alte porţi, Grădina, parcul, ceainăriile desfiinţate şi înfiinţate peste noapte, cerul de deasupra....

Reading: Dieta filozofului, Richard Watson

Cu siguranţă nu vei crede când îţi voi spune că nu am fost niciodată la coafor. Când trebuie tăiat părul, mâna îmi alunecă cu repeziciune pe foarfece. De îndată acel material mătăsos se preface în spirale castanii. Cuvântul care până acum a vorbit de acum nu mai vorbeşte şi este înlocuit de un menuet ceresc care te face să zbori spre câmpiile elizee unde are loc întâlnirea cu Dumnezeu. Am cunoscut ieri acest personaj particular în care totul se transformă în sunete. Născut şi el în martie. 16. Mieii se nasc în martie, mi-a spus. Mieii au o Proprietate Privată: cerul de deasupra lor. Tot ieri am luat o hotărâre: nu mă mai plâng niciodată. Important este ceea ce faci cu cuvintele din limba ta. Plăcerea de a face plăcere şi schimbul de timp, un timp smuls dublei influenţe: a pământului şi a banilor. Pluteşte deasupra lor Poezia - şuier ce răsună brusc, noapte ce îngheaţă frunzele, duetul a două privighetori. Băşcălia este foarte păguboasă şi costisitoare, este ca o muzică care nu are nimic cu rigorile suferinţei. 

Retrăiesc atât de pregnant senzaţii vechi. Zăpada alunecă topindu-se între degete şi căldura sângelui invadează pielea din nou. Roşeaţa din obraji vine de la cojiţă de pâine, datul cu sania, iubire răsărind în inimă timidă. Drumul spre bunici e unic, deşi acum el a rămas doar în amintire. Acolo ne aşteaptă daruri, bunăvoie, verişori, supă caldă, vorbe bune, prăjituri cu caramel şi mere. În sobă focul arde ca nebunul. Ne dezgheaţă şi ne încălzeşte cât ai zice peşte. Pârtia e plină de copii: 3 băieţi mai mari, toţi trei fraţi, verişorul mamei care e de aceeaşi vârstă cu noi, trei surori verişoarele mele dragi, un copil Ionuţ mai mic care s-a mutat de curând dintr-un sat vecin şi sora lui al cărei nume îmi scapă. Facem trenuleţe din sănii. Nu ne mai oprim alunecând pe pârtia vieţii, doar că drumurile au luat-o pe căi depărtate şi se vor reuni abia mai târziu în veşnica îmbrăţişare caldă a Lumii....

"Ziua albă-mi tot spală / Ce nopţile scriu" (Leonard Cohen, Cartea Aleanului) 

         De asta eram atât de tulburată de dimineaţă: mi s-a întors dorinţa de scris. Mă descurcam atât de bine fără ea: dormeam multe ore în fiecare noapte - somn de nimfă, îmi recăpătam încrederea încet (mai demult am fost lovită-n cap de un ateu), de la o vreme îmi era tot mai greu de spus dacă e vorba de dorinţa de-un iubit sau de o ciocolată fină, făceam schimb de epistole cu un bărbat faimos, aveam nişte tabieturi (dimineaţa: periuţă de dinţi, cutiuţă fermecată cu cremă care face pielea numai armonie şi parfum, versetul din Scriptură, o poezie)... Dar s-au ivit oameni cu vieţi interesante şi trebuie să scriu şi eu pentru a făuri un sine - referindu-mă la tot ce e frumos şi veşnic, oferind lunii umerii de argint... 

Dragă cititor,

Doru is back.

E ziua de Crăciun. Paharul cu limonadă se umple încet şi lămâia e tot mai bine stoarsă. Timpul plecării mele se apropie. Şi Monstrul Marin s-a oprit când a considerat că scriitura lui a atins punctul maxim de complexitate şi frumuseţe. Confesiunea, începută prin august 2008, nu e completă, dar încheierea ei aici e motivată de evenimente mai importante decât luarea temperaturii textului. În momentul plecării mărturisesc că trăiesc în lumea lui Dumnezeu, iar lumea ta, cititorule, mi se estompează pe zi ce trece, că sunt pe cale să intru în acea înţelegere care alungă pentru totdeauna singurătatea - în pat, la masă, în maşină, pe stradă-, că am un job minunat şi părul negru-vopsit. Cineva m-a învăţat să scriu. E vorba de Cristian. Scrisorile recente de la el îmi aduc aminte de pofta de silabe de la început... Pe vremuri îl copiam, îl restructuram, îl îmbălsămam cu ale mele cuvinte... Acum, un tânăr bărbat mă face a-mi dori să renunţ la dualitate, la ascunzişuri, la corespondeţa mea cu tine, cititorule... tu, care ştiai totul despre mine, trebuie să ştii şi că pe el nu pot să-l păcălesc la acest Crăciun când, pentru prima dată, nu mai sunt singură... Trebuie să-ţi spun acum şi un secret. Sunt îndrăgostită de orice lucru pe care îl fac... chiar şi atunci când curăţ cartofi sau spăl furculiţe- ca şi cum aş face acele lucruri pentru ultima dată- îmi sunt aşa de dragi... Când scriu, o fac frenetic şi dezordonat. Scriu pe mai multe rânduri odată. Cuvintele ţâşnesc cel mai adesea, se aliniază treptat rareori, dansează în dezordine şi confuzie din când în când... Şi nu e cu artă şi talent, ci pentru că geme în mine ceva ce trebuie spus- cel mai adesea cuvintele sunt despre mine, despre orice vânticel de senzaţie care-mi face inima să tresalte...Şi acum urmează un îndemn: să-ţi faci timp, dragă cititor, pentru frumuseţe. Pe Dumnezeu, să nu-l laşi nicicând să aştepte...

                             

Part 1 – ScarfAcquisition

Încă urc scările precum un copil sărind câte două trepte. Sora mea salută precum Regina ridicând discret mâna. Și nu își ține picioarele ca toți oamenii de rând, unul peste celălalt, ci unul lângă celălalt, puțin înclinate, precum Regina. She's a lady...

Așa frumos a nins de dimineaţă... fulgi mari și nehotărâți, coboară și urcă... sau stau suspendaţi şi scriu cercuri prin aer...

Tânărul pe care l-am cunoscut săptămâna asta mi-a zis că, deşi sunt născută pe 21 martie, nu sunt zodia Berbec, ci zodia Peşti, pentru că mi se mişcă nasul când vorbesc... am râs cu neîncredere. De curând am citit câte ceva despre... mi se pare că se potriveşte:

"Femeia Pesti este oarecum serafica şi fascinantă prin aerul ei de mister nativ. Ochii ei adânci par a privi în lumi aflate dincolo de închipuirea noastră. Sunt nostalgici, încărcati de un dor angelic.

Femeia Pesti nu este foarte vorbăreata sau, dacă vorbeste, sensurile sunt întotdeauna neclare, duale, neterminate, ca si cum ar aştepta să le lămurească altcineva. Apreciaţi-i acest farmec personal, dar fiţi cu toate motoarele mentale în priza, pentru că sigur acolo se afla o durere nespusa nimănui sau o sensibilitate ultragiata.

Femeia Pesti este femeia tuturor romantismelor si a tuturor povestilor de dragoste ale lumii. Este fiinta tuturor confuziilor si a tuturor oboselilor, dar si a tuturor reveriilor si discretiilor posibile. Nu minte niciodata, pentru ca ea însasi nu deosebeste granita dintre un adevar si un neadevar, permanent atenta ca lumile ei interioare sa nu fie divulgate, asaltate, atacate.

Femeia Peşti pare să opună rezistenţă unui cuceritor venit dintr-o directie neasteptata, dar, în realitate, ei îi este frica de ceea ce nu cunoaste. Se poate culpabiliza zi de zi, asteptând în realitate complimente si certitudini că înca mai este iubită si dorită. Din punct de vedere erotic, se zbate între teama de pacat şi teama de a fi părăsită, motiv pentru care dragostea tinde sa fie mereu o noutate fascinanta pentru ea.

Acest aer de puritate, starea de nostalgie şi miracolul de a fi foarte femeie sunt, pentru un adevarat cunoscător de oameni şi, mai ales, pentru bărbatul care ştie să descopere cu adevărat o femeie, atu-urile cuplului intim fuzionat într-o iubire deopotriva ternă si mistică, datorită căreia fuziunea amoroasa poate dura la infinit sau va poate ajuta sa transcendeţi limitele simplei împerecheri trupesti."

http://www.eastrolog.ro/cum-seduci-femeile/profil-femeia-pesti.php

Am văzut Ieri, Oggi, Domani, filmul. 

                          

Azi a fost o zi plină.

• Înainte de ora 2, am golit repede cana de cafea în care Adriana preparase ceva bun-bun şi ameţitor.
• Apoi, un tip m-a acostat lângă un raft cu parfumuri în timp ce le încercam pe toate picurând câte puţin pe încheieturile mâinilor. M-a ajutat să aleg un cadou pentru tata. Mi-a explicat cum e cu hainele, cu porţelanurile, cu zodiile, cu instrumentele de suflat, cu fotografia, cu geografia zonei. Am hoinărit vreo oră împreună prin librării. Foarte aproape de chipul meu, mi-a citit gândurile, m-a uimit, m-a buimăcit, mi-a sărutat mâna la despărţire şi şi-a dat peste cap ochii albaştri plini de încântare - ce volubil, aproape m-a cerut în căsătorie...
• M. nu m-a recunoscut datorită părului schimbat.
• Când am ajuns acasă, am găsit un mail frumos şi o poezie de la un amic din Bucureşti pe care nici nu ştiu dacă să o pun aici sau nu, poate doar o secvenţă - el promite o întâlnire în cerurile cunoaşterii.
• Spre seară, am descoperit între colegii de la master un tip interesant -are ochi frumoşi şi ştie incredibil de multe - eu îl ascult cu curiozitate, zice despre mine că sunt un "canibal al cunoştinţelor"...

Poezia-cadou: Fragment

[...]

La toatea astea acuma, eu mă închin nevrednic
Şi spun că te iubesc, aşa cum sunt, vremelnic
Nu vreau să schimb destine, nu vreau să te uimesc
Vreau doar să-ţi spun un sincer, un sincer mulţumesc.

Închei printr-o remarcă, probabil cam ciudată
Anume că ţi-am scris, cu inima curată
Şi peste toate acestea va trece valul vremii
Dar ne-om vedea în ceruri, ce vremuri măi, ce vremuri!

Scrisă pentru Corina, 19 decembrie 2011

When fate hands you a lemon, make lemonade. :D